Actor al Teatrului Excelsior, premiat la Gala HOP

Alexandru Mihai Popa, proaspăt admis în trupa Teatrului Excelsior, în urma concursului organizat la 22, 23 și 30 august, este unul dintre câștigătorii ediției 2017 a Galei Tânărului Actor HOP, secțiunea Grup, eveniment desfășurat între 4 și 7 septembrie la Costinești. El a făcut parte (alături de alți patru tineri concurenți) din distribuția spectacolului „De ce, domnule Anton Pavlovici Cehov”, după „Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec, regia Cătălin Bocîrnea, montare căreia i s-a acordat Premiul „Cornel Todea” (pentru cea mai bună trupă de teatru).
Din juriul de preselecție al Galei HOP 2017 au făcut parte actorii Marcel Iureș, Maia Morgenstern și regizorul Petru Vutcărău, iar juriul final, care a decis premiile a fost format din Zsolt Bógdan (actor), Mihai Măniuțiu (regizor), Ana-Ioana Macaria (actriță), Ada Solomon (producător) și Alexandru Voicu (actor), câștigătorul Premiului „Ștefan Iordache”, ediția 2016, el fiind colaborator al Teatrului Excelsior, jucând în trei spectacole din repertoriul curent. Printre câștigătorii Premiilor Galei HOP 2017 se numără și Cosmina Olariu – Premiul „Ștefan Iordache” (Marele Premiu al Galei, susținut financiar de familia regretatului actor Ștefan Iordache), Blanca Doba – Premiul pentru cea mai bună actriță, Mihai Florian Nițu – Premiul pentru cel mai bun actor, Marcela Nistor – Premiul „Sică Alexandrescu” (Premiul special al juriului).
Alexandru Mihai Popa, născut la 27 februarie 1995, la Timișoara, a absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru, specializarea Artele spectacolului, secția Actorie, la clasa Miklós Bács – Irina Wintze, promoția 2017. În cinci cuvinte, el se prezintă astfel: „Tânăr actor. Sper, cred, vreau”.
Felicitări, Alexandru Mihai Popa! Bine ai venit în familia EXCELSIOR!


8 septembrie 2017

Foto: Andrei Gîndac

 
 
//]]>