Autorul best-seller-ului „Inteligența materiei” – la Marile Întâlniri de la EXCELSIOR

Ediția din data de 2 aprilie a Marilor Întâlniri de la EXCELSIOR îl are invitat pe Dumitru Constantin Dulcan, medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, autor a multor monografii, tratate, cărți de o incontestabilă valoare științifică, dar și de eseisitică, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale filosofiei științei.

Una dintre lucrările de referință scrise de profesorul Dulcan este best-seller-ul „Inteligența materiei”, carte apărută în 1981, reeditată în câteva rânduri și pentru care autorul a primit în 1992 Premiul pentru filosofie „Vasile Conta” al Academiei Române.

Prin prezența fascinantului Dulcan la Marile Întâlniri de la EXCELSIOR, publicul poate afla de la celebrul neurolog și scriitor prin viu grai despre diferite mistere ale lumii, căci, așa cum se spune, el „explică” fericirea, iubirea și alte mari mistere, într-un stil original, la granița dintre spiritualitate și știință, dintre certitudini și întrebări rămase încă fără răspuns. Este numit „omul care a demonstrat că, în spatele tuturor lucrurilor, este Dumnezeu”. Credință și știință, știință și credință! Se pot înlocui cei doi termeni sau, dimpotrivă, merg mână în mână?

Se mai spune că, dacă lucrările din anii ‘80 ale profesorului Dumitru Constantin Dulcan ar fi fost traduse în limbi de circulație internațională, probabil că numele său ar fi căpătat rezonanță puternică în lume.

Profesorul universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan este membru al unor prestigioase societăți științifice atât din România, cât și din străinătate, autorul unor brevete de invenții, titularul unor importante cursuri universitare. A fost distins cu numeroase premii știintifice și literare.

Așadar, pe data de 2 aprilie, începând cu ora 19:00, publicul este așteptat la Sala „Ion Lucian” a Teatrului Excelsior, la Marea Întâlnire cu Dumitru Constantin Dulcan, dialogul fiind susținut de jurnalista Eveline Păuna, care vă asigură că va fi „o seară… de ținut minte!”


12 martie 2018

 
 
//]]>