Cum a fost reinterpretat al nostru vechi Caragiale de adolescenţi la RELIEF3 ?

Scrierile lui Caragiale au fost reactualizate prin filtrul contemporan al adolescenților și sintetizate în momente dinamice de comedie și musical, de câte 15-20 de minute fiecare, totul realizat pe parcursul a 4 zile de laborator, sub atenta supraveghere a unor profesionişti din lumea teatrului, muzicii şi dansului: Alex Bogdan (regizor), Andrei Sava–Charlie (muzician), Elena Morar (regizor) și Diana Miron (muzician), Sânziana Stoican (regizor), Sânziana Tarța (actriţă şi muzician), Erwin Simsensohn (regizor) Bogdan Boantă & Andra Gheorghe-Cocuța (coregrafi), Dragoș Mușoiu (regizor) Tibor Cári (muzician), Vladimir Anton (regizor) Letiția Vlădescu (actriţă).

Rezultatele celor 4 zile de laborator intens între profesionişti şi liceenii aflaţi la începutul drumului au fost importante pentru modul cum aceştia s-au prezentat încompetiţie. Întâlnirile au fost fructuoase, menite să dezinhibe și să elibereze spiritul creator al tinerilor concurenţi.

În afara competiţiei, concurenţii au avut şansa să participe la un  masterclass susţinut de Dragoș Bucur și Marius Manole în dialog cu Cătălin Ștefănescu.

Cele 6 trupe de tineri actori pe care juriul RELIEF3 – Gheorghe Ifrim, Vlad Logigan și Mihaela Sîrbu – le-au urmărit vreme de 3 zile pentru a decide pe cei mai buni dintre cei mai buni, au fost : Trupa AS din București (Silvia de A.R. Gurney), Seism din Focșani (Copii răi de Mihaela Michailov), Acting UP București (Amintiri fantomă de Diana Mănăilă), Atelierul de teatru – Botoșani (Chatrooom de Enda Walsh), 3,14 – Buzău (Almost Maine de John Cariani), AICI Constanța (Doisprezece).

Câştigătoarea Premiului pentru ce mai bună trupă de teatru tânăr a fost desemnată Acting UP – București, pentru spectacolul „Amintiri fantomă”, de Diana Mănăilă, trupă ce a fost în „grija regizorală” a echipei Sânzianei Stoican şi Sânziana Tarţă. Premiul, în valoare de 8.000 de lei, oferit de Teatrul EXCELSIOR, a fost acordat în cadrul galei de închidere de luni, 13 mai, prezentată de actorul Alex Bogdan.

***
Dedicat liceenilor, RELIEF este primul proiect din România gândit să prezinte publicului bucureștean atât produsele unui portofoliu cât și rezultatele creative ale unui laborator intensiv de patru zile. RELIEF creează un context prielnic experimentului sub presiune, un context care își propune să dezinhibe și să elibereze spiritul creator, toate acestea însă sub îndrumarea unor profesioniști.

 

Pentru mai multe informaţii:

http://relief.teatrul-excelsior.ro/

https://www.facebook.com/laboratorelief/


15 mai 2018

 
 
//]]>