Horia Suru: „…spiritul spectacolului nostru – autoironic, jucăuș, paradoxal”

În repertoriul Teatrului Excelsior intră o nouă producție: „Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François” inspirată din „Gargantua și Pantagruel” a domnului Rabelais! Regia aparține lui Horia Suru, care a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări referitoare la acest spectacol a cărui premieră va avea loc vineri, 17 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare.

 

Ați gândit o punere în scenă inspirată din romanul lui François Rabelais „Gargantua și Pantagruel”. Prin ce v-a fascinat această operă?

Au fost două lucruri care m-au atras la acest roman. Primul a fost sentimentul că nu se poate monta, pentru că mijloacele teatrale nu pot cuprinde tot acest univers, așa cum l-a construit Rabelais. Totul poate fi sugerat doar până la un punct și din cauza asta cred că s-ar pierde mult din ceea ce înseamnă „Gargantua și Pantagruel” ca experiență. Al doilea aspect care mi-a atras interesul este faptul că toate temele mari ale omenirii sunt tratate pe larg de scriitura autorului și asta conferă o bogăție de planuri și de idei care sunt extrem de ofertante din punct de vedere artistic. În același timp, acest belșug de profunzimi este o provocare când trebuie să le concentrezi în doar două ore de spectacol.

 

De fapt, ce este spectacolul Viața plicticoasă și preaplină a visătorului François?

O poveste. O poveste a lumii. O poveste a omului.

 

La ce ați făcut referire atunci când ați pus acest titlu?

Titlul pe care l-am ales sperăm să reflecte spiritul spectacolului nostru – autoironic, jucăuș, paradoxal. Mai întâi, este vorba despre viața lui François (un oarecare, deci oricine, sau unul anume…), căci tot spectacolul este parcursul unei vieți, cu naștere, copilărie, viață și acel Ceva tainic. În același timp, François este un visător pentru că eu cred că starea noastră contemplativă ne face să ne depășim condiția. Aceasta ne face cu adevărat oameni. Apoi, această viață e plicticoasă și preaplină, pentru că așa e… viața! Facem milioane de gesturi mărunte, avem milioane de nevoi comune, atât de familiare, banale, dar indispensabile existenței noastre. Noi am cuprins aceste detalii în spectacolul nostru, însă, în același timp, trebuie să admitem că există în esență și un preaplin (absurd și atât de firesc) în toate evenimentele mărunte care ne conturează destinul. Vitalitatea, efervescența, tensiunea se dezvăluie în fiecare moment al trecerii noastre pe Pământ.

 

Dar ce reprezintă în cazul dat personajul François?

François este acel numitor comun, acel liant dintre creatori/visători/actori, muzicieni și echipa artistică, dintre imagine și sunet, dintre carte și povestea spectacolului, dintre ce se naște pe scenă și spectatori. El e punctul de întâlnire al tuturor acestor elemente. Nu este un personaj în sine, ci e, mai degrabă, spațiul dintre oamenii spectacolului.

 

La ce să se aștepte publicul, invitat să vadă această montare?

Mi-aș dori (deși știu că nu se poate…) ca publicul să nu aibă așteptări. Așteptările creează niște tensiuni de care spectatorii au parte suficient în restul zilei. Mi-aș dori să își permită luxul libertății de a se bucura pur și simplu de spectacol.

 

Foto: Vali Mirea


13 noiembrie 2017

 
 
//]]>