RELIEF. Laborator de teatru tânăr își propune să valideze arta teatrală a adolescenților, să fie o rampă de lansare pentru arta tânără, punând bazele unui cadru inspirațional, concentrat pe experiment și învățare. Proiectul are două secțiuni: Secvențe și Spectacole de Teatru Tânăr.  Secvențe este secțiunea necompetitivă, în cadrul căreia adolescenții lucrează timp de trei zile pe o scenă dintr-o piesă de William Shakespeare, sub îndrumarea unora dintre cei mai prolifici tineri regizori din România. Spectacole de teatru tânăr reprezintă secțiunea competitivă a RELIEF. În primele două zile de festival, trupele sunt invitate să își prezinte spectacolele de teatru pregătite în prealabil, în fața unui juriu compus din personalități marcante ale scenei românești.


 

22 mai 2017

Împăratul muștelor – câștigător
la Relief 2

Cea de-a doua ediție a Laboratorului de teatru tânăr Relief, desfășurată la Teatrul Excelsior între 17 și 21 mai, s-a încheiat duminică seara cu o gală, la care a fost anunțat spectacolul câștigător. Cei trei  membri ai juriului – Dorina Chiriac, Florin Piersic Jr și Marius Florea Vizante – au decis să dea premiul producției Împăratul muștelor, adaptare după William
15 mai 2017

Peste 100 de adolescenți participă la Relief

La ediția 2017 a Laboratorului de teatru tânăr Relief participă mai mult de o sută de adolescenți, membri ai celor șase trupe din toată țara selectate pentru acest eveniment desfășurat între 17 și 21 mai la Teatrul Excelsior din București. Despre evenimentul organizat pentru a doua oară și care anul trecut a avut mare succes la publicul tânăr, directorul Teatrului
10 mai 2017

#EmojiPlay – preludiu la Relief

Cea de-a doua ediție a Laboratorului de teatru tânăr Relief va pe data de 17 mai cu #EmojiPlay – producție realizată de Teatrul Excelsior în parteneriat cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”. Acest spectacol de teatru coregrafic semnat de maestrul Gigi Căciuleanu și apreciat de publicul tânăr este ca un preludiu al evenimentului pe care îl organizează timp de cinci
1 martie 2017

O nouă ediție Relief

Încep înscrierile pentru participarea la cea de-a doua ediție a Laboratorului de teatru tânăr Relief, care va avea loc în perioada 17 – 21 mai 2017 la Teatrul Excelsior din București. La acest eveniment, dedicat adolescenților, se poate înscrie orice trupă de teatru din țară formată exclusiv din liceeni și care are în componență minimum doi membri și un coordonator major. Trupele se pot înscrie cu unul
25 mai 2016

Dorina Chiriac: „Prima ediție RELIEF ne-a lăsat fără respirație, dar cu inspirație”

Teatrul EXCELSIOR și Asociația TETA au organizat la București, între 12 și 15 mai, prima ediție a laboratorului de teatru tânăr RELIEF. Evenimentul s-a încheiat duminică, atunci când cele șase trupe de liceu au urcat pe scenă pentru a prezenta momentele din Shakespeare lucrate împreună cu regizorii și colaboratorii muzicali, după care a avut loc festivitatea de premiere. Actorii Dorina
25 mai 2016

Dorina Chiriac, Florin Piersic jr și Marius Florea Vizante – în juriul primului laborator de teatru tânăr

Trei talentați actori – Dorina Chiriac, Florin Piersic jr și Marius Florea Vizante – formează juriul primei ediții a laboratorului de teatru tânăr RELIEF, organizat de Teatrul Excelsior și Asociația TETA, în perioada 12 – 15 mai. Laboratorul, primul de acest fel din România, este dedicat adolescenților. Un număr de 90 de liceeni din șase trupe de teatru vor juca
 
 
//]]>