EXCELSIOR TEEN-FEST

Desfășurat în perioada 25 septembrie – 2 octombrie 2015, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, EXCELSIOR TEEN-FEST a oferit tinerei generații un festival special conceput și adaptat necesităților lor.

 Până în anul 2015, în peisajul cultural bucureştean, adolescenţii nu au avut un festival de teatru profesionist care să îi privească direct. TEEN-FEST, proiect lansat de Teatrul Excelsior, a oferit tinerilor posibilitatea de a viziona spectacole ce le sunt adresate, de a participa la ateliere de fotografie și dans contemporan, precum şi la evenimente colaterale prin care Teatrul Excelsior şi-a propus să îi implice nemijlocit. EXCELSIOR TEEN-FEST a însemnat pentru adolescenţi o alternativă la cotidian, dar şi o posibilitate de afirmare în cadrul unui eveniment „viu” dedicat tinerei generaţii, menit să promoveze teatrul românesc de cea mai bună calitate, cu scopul de a construi, prin artele spectacolului, un spaţiu creativ, dar şi o platformă educaţională.

În cadrul primei ediții a festivalui au putut fi vizionate 15 spectacole, dintre care 11 în competiţie și unul în premieră în afara competiției, trei spectacole ale Teatrului Excelsior, șase spectacole ale altor teatre din Bucureşti, șase spectacole din alte orașe, 5 filme (trei lungmetraje şi două documentare). Festivalul s-a desfășurat în opt sali de spectacole: Teatrul Excelsior – Sala Mare şi Sala Studio, Teatrul Bulandra – Sala „Toma Caragiu”, Unteatru, Teatrul Odeon, Teatrul Naţional Bucureşti – Sala Mică, Teatrul Foarte Mic.

Festivalul a avut caracter competiţional.

Proiectul a primit Premiul de Excelență pentru Promovarea Industriilor Culturale și Creative în spiritual valorilor europene, acordat de Institutul European din România.


10 octombrie 2015

 
 
//]]>