Comunicat de presă
În urma concursului de management organizat de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, noul director al Teatrului Excelsior este Adrian Găzdaru.
Absolvent al Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, secția Actorie, promoția 1995, la clasa maestrului Mircea Albulescu, Adrian Găzdaru a debutat pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, ca mai apoi, după absolvirea facultății, să fie angajat la Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău.
Are o experiență managerială de nouă ani, pentru că din anul 2005 a condus ca director general teatrul băcăuan.
Concursul pentru mandatul de manager, care cuprinde perioada 2014-2017, a avut loc la 25 iunie, când a fost anunțat câştigătorul concursului.
Începând cu data de 1 august a.c., domnul Adrian Găzdaru a preluat efectiv funcția de manager al Teatrului Excelsior.
7 august 2014