Familia Addams, pe scenele marilor festivaluri de teatru din țară

După o primă reprezentație de succes în fața publicului din țară, în cadrul celei de a XXIII-a ediții a Festivalului Internațional al Teatrului de Studio și de Forme Noi de la Pitești (1 noiembrie a.c.) –, Familia Addams s-a oprit la Ploiești (6 noiembrie) și la Arad (18 noiembrie), pe scenele altor două festivaluri cu tradiție.

Pe 6 noiembrie, spectacolul a fost jucat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Toma Caragiu”, în fața a peste 500 de spectatori încântați să descopere un nou spectacol de musical semnat Răzvan Mazilu, dar și o parte din tânăra echipă de actori a Teatrului EXCELSIOR.

Pe 18 noiembrie, Familia Addams a încheiat, pe scena Teatrului „Ioan Slavici” din Arad, în ropote de aplauze îndelungate, ediția aniversară – cea de-a 25-a – a Festivalului Internațional de Teatru Clasic. Spectacolul a fost distins cu Premiul Special al Juriului, iar Lucian Ionescu, interpretul rolului Gomez Addams, a primit Premiul pentru cel mai bun actor.

Într-un articol dedicat evenimentului, criticul de teatru Mircea Morariu aprecia că spectacolul Familia Addams a fost „un adevărat dar pentru publicul din Arad. Superbă, spectaculoasă şi perfectă înfăptuire a Teatrului Excelsior din Bucureşti.”

Foto: Maria Stefanescu

 22 noiembrie 2019

 
 
//]]>