EXCELSIOR-online_-program-luna-mai

EXCELSIOR online continuă!

Continuăm programul special, dedicat spectatorilor mici și mari, deopotrivă: podcasturi inspirate din culisele vieții de actor, vlogging cu și pentru adolescenți, momente de improvizație și roast, lecturi din literatura universală pentru copiii de toate vârstele, precum și multe alte activități (re)creative de încercat acasă, pentru întreaga familie.

Ne vedem pe FacebookInstagram și YouTube!


9 ianuarie 2018

Ștefan Lupu: „Trupa tânără a Teatrului Excelsior este una dintre cele mai înzestrate echipe tinere din București…”

Cel mai nou spectacol al Teatrului Excelsior, „Împăratul muștelor”, adaptare de Nigel Williams după romanul omonim al britanicului William Golding, laureat al Premiului Nobel, va fi prezentat pe data de 11 ianuarie (ora 17:00) și 12 ianuarie (ora 19:00), la Sala „Ion Lucian” (Sala Mare). Din echipa de creatori face parte și Ștefan Lupu, care semnează coregrafia și mișcarea scenică.
31 decembrie 2017

EXCELSIOR în 2017: premiere, festivaluri, proiecte și programe culturale, sociale, educaționale

2017 a fost un an cu multe evenimente la Teatrul Excelsior. A primat arta spectacolului, văzând lumina rampei nouă noi producții scenice. Au fost continuate programe importante, inițiate în ultimii ani, au fost lansate și proiecte noi, cu un impact extraordinar la publicul tânăr. Primul nou spectacol prezentat în 2017, „Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, în regia lui Erwin
21 decembrie 2017

Turneu național cu proiectul cultural Toți K1 pentru România

Un amplu spectacol intitulat „Toți K1 pentru România”, organizat de Primăria Capitalei prin Teatrul Excelsior, pentru a celebra Centenarul Marii Uniri, se desfășoară în perioada decembrie 2017 – decembrie 2018, în peste 15 orașe ale țării. Acest proiect cultural a fost gândit, astfel, pentru un turneu național: „Toți K1 pentru România – Unirea, Visul unei Națiuni”. S-au implicat soliști, instrumentiști,
11 decembrie 2017

Corul Symbol a câștigat Gala Premiilor EXCELSIOR

Prima ediție a Concursului Național Gala Premiilor EXCELSIOR, eveniment dedicat corurilor școlare din România, a fost câștigată de Corul de Copii și Tineret „Symbol” din București. Trofeul a fost înmânat de managerul Teatrului Excelsior, Adrian Găzdaru. Acest ansamblu coral a întrunit cele mai multe puncte (votul juriului și votul telespectatorilor) pentru piesa „Coralia”. Premiul al doilea a revenit Corulului „Unison” din

Spectacolele programate în perioada 9 – 31 martie a.c. la Teatrul EXCELSIOR au fost anulate 

În conformitate cu hotărârea Consiliului General al Municipiului București de a suspenda manifestările artistice organizate luna aceasta de instituțiile aflate în subordinea sa – ca măsură de prevenție în contextul epidemiei de coronavirus – toate reprezentațiile programate în perioada 9 – 31 martie a.c. au fost anulate.

Spectatorii care și-au cumpărat bilete pentru spectacolele programate în intervalul calendaristic menționat pot primi contravaloarea acestora de la casa de bilete a Teatrului EXCELSIOR, zilnic, între orele 10:00 – 18:00 sau de la operatorii bilet.ro, în funcție de modalitatea achiziționării lor. De asemenea, spectatorii pot opta pentru schimbarea biletelor deja achiziționate cu altele, valabile pentru reprezentații din programul lunilor viitoare. Pentru detalii, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa organizare@teatrul-excelsior.ro.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la spectacolele Teatrului EXCELSIOR din luna aprilie! Programul va fi anunțat la o dată ulterioară.


 
itsy bitsy
romania cultural
AGERPRES
leviathan
stargossip
sapteseri
goingout 1
gokid
La Teatru.ro
Zile si nopti
 

 
basilica
stb
sharbek
gothic
intercontinental
aqua
5 to go
prajiturel
ecoclean
touch
mihaela glavan
Vip
Limbi straine
 
 
 
//]]>