banners-[New-Drama-#5]-01

New Drama – concurs de dramaturgie pentru adolescenţi este primul proiect din cadrul programului Excelsior Educaţional, care are ca obiectiv folosirea educaţiei ca modalitate de transmitere şi producere a culturii (prin activităţi culturale întreprinse chiar de copii și adolescenţi). Proiectul îi are în vedere pe tinerii pasionaţi de teatru, adolescenţii cu vârsta între 14 și 18 ani, încurajându-i să își dezvolte imaginaţia prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Tineri din toată țara sunt invitați, așadar, să trimită o piesă într-un act. Textele sunt jurizate de o comisie formată din profesioniști. În urma selecției, șase dintre acestea ajung în faza finală a proiectului. Tinerii participă la un atelier de scriere dramatică, iar textele lor sunt transformate în spectacole-lectură. Piesa căștigătoare este pusă în scenă, iar spectacolul intră în repertoriul Teatrului Excelsior.

12 mai 2017

Gigi Căciuleanu – 70!

S-a născut în ziua a treișpea a lunii mai, luna lui Florar! Iar pe creștet îi stă acum coroana din florile celor 70 de primăveri! E tânăr, mereu tânăr! E creativ, tot mai creativ și ai impresia că această creativitate și-o alimentează dintr-o nesecată vână. E Gigi Căciuleanu, cel care a surprins încă din fragedă tinerețe, pe mapamond, multe generații
10 mai 2017

#EmojiPlay – preludiu la Relief

Cea de-a doua ediție a Laboratorului de teatru tânăr Relief va pe data de 17 mai cu #EmojiPlay – producție realizată de Teatrul Excelsior în parteneriat cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”. Acest spectacol de teatru coregrafic semnat de maestrul Gigi Căciuleanu și apreciat de publicul tânăr este ca un preludiu al evenimentului pe care îl organizează timp de cinci
4 mai 2017

Teatrul „Anton Pann” prezintă Vermine radiante la EXCELSIOR

  Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea prezintă luni, 8 mai, de la ora 19:00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Excelsior, spectacolul Vermine radiante de Philip Ridley, în regia lui Botos Bálint. Distribuția îi include pe Szász Réka, Andrei Brădean și Ana Șușca. Este a treia producție a Teatrului vâlcean jucată la EXCELSIOR, după Ești un animal, Viskovitz! și
3 mai 2017

Cantus Mundi Show în Parcul Tineretului

Un mare eveniment menit să marcheze Ziua Europei va avea loc în ajunul acestei sărbători – pe 8 mai – și va fi organizat în Parcul Tineretului din București de Primăria Capitalei și Teatrul Excelsior, în parteneriat cu cel mai longeviv ansamblu coral din România – Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. La ora 19:00 va avea loc

         

 
 

ANUNȚ IMPORTANT! 

Teatrul EXCELSIOR vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă specială de abonamente și pachete promoționale, menită să răsplătească fidelitatea spectatorilor săi.

  • Pachetul „Family” – destinat familiilor, este valabil atât la matinee, cât și la spectacolele pentru adolescenți;
    ofertă: la 2 bilete achiziționate (preț adult) primesc 1 bilet gratuit (copil);
  • Pachetul „Little Friends” – se adresează adulților care doresc să vizioneze spectacole, atât împreună cu copiii lor, cât și cu cei ai prietenilor;
    ofertă: la minimum 3 bilete achiziționate (preț copil), primesc 1 bilet gratuit (adult).
  • Pachetul „Friends” – dedicat persoanelor care vin la teatru împreună cu prietenii;
    ofertă: la 3 bilete achiziționate (preț adult), primesc 1 bilet gratuit;
  • Pachetul „Student” – valabil în baza legitimației de student;
    ofertă: pentru 1 bilet achiziționat (preț adult), primesc 1 bilet gratuit;
  • Abonamentul individual – destinat spectatorilor fideli ai Teatrului Excelsior; valabil în baza unui carnet de abonament nominal, care va fi ștampilat la casa de bilete la fiecare participare a abonatului la spectacol;
    ofertă: pentru fiecare (1) bilet achiziționat la 4 spectacole diferite, al 5-lea este gratuit.

Ofertele pot fi achiziționate atât prin intermediul unei rezervări în prealabil la adresa de e-mail:
organizare@teatrul-excelsior.ro sau telefonic, la 0728.972.672, cât și online, de pe platforma www.bilet.ro (variantă în curs de implementare).

//]]>