banners-[New-Drama-#5]-01

New Drama – concurs de dramaturgie pentru adolescenţi este primul proiect din cadrul programului Excelsior Educaţional, care are ca obiectiv folosirea educaţiei ca modalitate de transmitere şi producere a culturii (prin activităţi culturale întreprinse chiar de copii și adolescenţi). Proiectul îi are în vedere pe tinerii pasionaţi de teatru, adolescenţii cu vârsta între 14 și 18 ani, încurajându-i să își dezvolte imaginaţia prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Tineri din toată țara sunt invitați, așadar, să trimită o piesă într-un act. Textele sunt jurizate de o comisie formată din profesioniști. În urma selecției, șase dintre acestea ajung în faza finală a proiectului. Tinerii participă la un atelier de scriere dramatică, iar textele lor sunt transformate în spectacole-lectură. Piesa căștigătoare este pusă în scenă, iar spectacolul intră în repertoriul Teatrului Excelsior.

21 ianuarie 2016

Teatrul Excelsior invită adolescenţii să participe la Concursul de dramaturgie NEW DRAMA

Teatrul Excelsior organizează în perioada decembrie 2015 – mai 2016 a doua ediție a Concursului de dramaturgie NEW DRAMA, dedicat adolescenților cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. NEW DRAMA vizează toți tinerii pasionați de teatru și îi încurajează să își dezvolte imaginația prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Adolescenții sunt invitați să trimită o piesă într-un act, alături de
19 decembrie 2015

EXCELSIOR are o sală nouă – Studio

La Teatrul Excelsior a fost deschisă vineri, 18 decembrie, Sala Studio.  Inaugurarea a avut loc cu premiera spectacolului Interzis sub 18 ani de Mihaela Michailov, în regia lui Lenuş-Teodora Moraru. Noul spaţiu al instituţiei, situat la etajul trei al clădirii Excelsior, este unul modern, primitor şi intim. Cu o capacitate de 50 de locuri, studioul nu respectă însă reţeta sălii clasice.
17 decembrie 2015

Cu „Interzis sub 18 ani” se deschide Sala Studio

Teatrul Excelsior prezintă vineri, 18 decembrie, şi sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 20.00, premiera spectacolului „Interzis sub 18 ani” de Mihaela Michailov, regia artistică Lenuş-Teodora Moraru. Cu această nouă producţie va fi inaugurată o nouă sală de spectacole a Teatrului Excelsior – Sala Studio (la etajul trei). La 18 ani eşti „copil mare”. La 18 ani poţi orice. La 18 ani
15 decembrie 2015

Moş Crăciun vine la Excelsior!

Spectacole interactive pentru copii, cu personaje magice din lumea lui Moş Crăciun, concerte de colinde, spectacole de dans, spectacole de magie, spectacole de teatru, concursuri și întreceri răsplătite cu premii, precum şi multă, multă muzică! Este vorba despre Festivalul Moş Crăciun vine la Excelsior, care se desfăşoară în perioada 14 – 22 decembrie, între orele 17.00 – 21.00, în Parcul

         

 
 

ANUNȚ IMPORTANT! 

Teatrul EXCELSIOR vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă specială de abonamente și pachete promoționale, menită să răsplătească fidelitatea spectatorilor săi.

  • Pachetul „Family” – destinat familiilor, este valabil atât la matinee, cât și la spectacolele pentru adolescenți;
    ofertă: la 2 bilete achiziționate (preț adult) primesc 1 bilet gratuit (copil);
  • Pachetul „Little Friends” – se adresează adulților care doresc să vizioneze spectacole, atât împreună cu copiii lor, cât și cu cei ai prietenilor;
    ofertă: la minimum 3 bilete achiziționate (preț copil), primesc 1 bilet gratuit (adult).
  • Pachetul „Friends” – dedicat persoanelor care vin la teatru împreună cu prietenii;
    ofertă: la 3 bilete achiziționate (preț adult), primesc 1 bilet gratuit;
  • Pachetul „Student” – valabil în baza legitimației de student;
    ofertă: pentru 1 bilet achiziționat (preț adult), primesc 1 bilet gratuit;
  • Abonamentul individual – destinat spectatorilor fideli ai Teatrului Excelsior; valabil în baza unui carnet de abonament nominal, care va fi ștampilat la casa de bilete la fiecare participare a abonatului la spectacol;
    ofertă: pentru fiecare (1) bilet achiziționat la 4 spectacole diferite, al 5-lea este gratuit.

Ofertele pot fi achiziționate atât prin intermediul unei rezervări în prealabil la adresa de e-mail:
organizare@teatrul-excelsior.ro sau telefonic, la 0728.972.672, cât și online, de pe platforma www.bilet.ro (variantă în curs de implementare).

//]]>