banners-[New-Drama-#5]-01

New Drama – concurs de dramaturgie pentru adolescenţi este primul proiect din cadrul programului Excelsior Educaţional, care are ca obiectiv folosirea educaţiei ca modalitate de transmitere şi producere a culturii (prin activităţi culturale întreprinse chiar de copii și adolescenţi). Proiectul îi are în vedere pe tinerii pasionaţi de teatru, adolescenţii cu vârsta între 14 și 18 ani, încurajându-i să își dezvolte imaginaţia prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Tineri din toată țara sunt invitați, așadar, să trimită o piesă într-un act. Textele sunt jurizate de o comisie formată din profesioniști. În urma selecției, șase dintre acestea ajung în faza finală a proiectului. Tinerii participă la un atelier de scriere dramatică, iar textele lor sunt transformate în spectacole-lectură. Piesa căștigătoare este pusă în scenă, iar spectacolul intră în repertoriul Teatrului Excelsior.

20 mai 2015

Spectacole-lectură – startul celei de-a doua etape a Concursului de dramaturgie pentru adolescenţi NEW DRAMA

Teatrul Excelsior are plăcerea să anunţe startul celei de-a doua etape, din cadrul primei ediţii a Concursului NEW DRAMA: spectacolele-lectură realizate pe baza textelor finaliste. Acestea se vor desfăşura, sâmbătă, 23 mai 2015, începând cu ora 11.00, în Sala Studio a Teatrului EXCELSIOR. Juriul – format din Andi Vasluianu, Alexandru Ion şi Peca Ştefan – va urmări cele şase spectacole-lectură
3 aprilie 2015

Teatrul Excelsior a celebrat 25 de ani de activitate

În seara zilei de 1 aprilie 2015, Teatrul Excelsior a celebrat 25 de ani de existenţă în peisajul cultural al Bucureştiului. Evenimentul a avut loc la noul sediu al teatrului, din str. Academiei nr. 28, a cărui inaugurare a avut loc în mai 2011. În sala de spectacole a teatrului, modernă şi elegantă, totodată, au luat parte la eveniment actori, regizori, tehnicieni din spatele scenei
31 martie 2015

EXCELSIOR – 25 de ani

Pe 1 aprilie 2015, Teatrul Excelsior va sărbători împlinirea a 25 de ani de existenţă. Evenimentul se va desfăşura la sediul teatrului din strada Academiei, nr. 28, cu începere de la ora 18.00. Teatrul Excelsior este un teatru tânăr, înfiinţat în 1990, la iniţiativa maestrului Ion Lucian, cel care i-a fost director timp de două decenii. Actul prin care a luat naştere această nouă
27 martie 2015

EXCELSIOR marchează Ziua Mondială a Teatrului cu o premieră

Teatrul Excelsior marchează Ziua Mondială a Teatrului cu o premieră: The History Boys. Poveşti cu parfum de liceu de Alan Bennett. Evenimentul va avea loc vineri, 27 martie, de la ora 18.00. Este vorba de un regal teatral exclusiv pentru adolescenţi, în regia lui Vlad Cristache, cu o distribuţie de excepţie. Teatrul Excelsior îşi continuă astfel programul dedicat acestei categorii de

         

 
 

ANUNȚ IMPORTANT! 

Teatrul EXCELSIOR vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă specială de abonamente și pachete promoționale, menită să răsplătească fidelitatea spectatorilor săi.

  • Pachetul „Family” – destinat familiilor, este valabil atât la matinee, cât și la spectacolele pentru adolescenți;
    ofertă: la 2 bilete achiziționate (preț adult) primesc 1 bilet gratuit (copil);
  • Pachetul „Little Friends” – se adresează adulților care doresc să vizioneze spectacole, atât împreună cu copiii lor, cât și cu cei ai prietenilor;
    ofertă: la minimum 3 bilete achiziționate (preț copil), primesc 1 bilet gratuit (adult).
  • Pachetul „Friends” – dedicat persoanelor care vin la teatru împreună cu prietenii;
    ofertă: la 3 bilete achiziționate (preț adult), primesc 1 bilet gratuit;
  • Pachetul „Student” – valabil în baza legitimației de student;
    ofertă: pentru 1 bilet achiziționat (preț adult), primesc 1 bilet gratuit;
  • Abonamentul individual – destinat spectatorilor fideli ai Teatrului Excelsior; valabil în baza unui carnet de abonament nominal, care va fi ștampilat la casa de bilete la fiecare participare a abonatului la spectacol;
    ofertă: pentru fiecare (1) bilet achiziționat la 4 spectacole diferite, al 5-lea este gratuit.

Ofertele pot fi achiziționate atât prin intermediul unei rezervări în prealabil la adresa de e-mail:
organizare@teatrul-excelsior.ro sau telefonic, la 0728.972.672, cât și online, de pe platforma www.bilet.ro (variantă în curs de implementare).

//]]>