Start New Drama 2021! Scrie o piesă
într-un act și ea poate deveni spectacol
la Teatrul Excelsior!

Primăria Capitalei, prin Teatrul EXCELSIOR, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, organizează în perioada februarie 2021 – iulie 2022 cea de-a șaptea ediție a Concursului de Dramaturgie NEW DRAMA.

NEW DRAMA – concurs de dramaturgie pentru adolescenţi este primul proiect din cadrul programului EXCELSIOR EDUCAȚIONAL, care are ca obiectiv folosirea educaţiei ca modalitate de transmitere şi producere a culturii (prin activităţi culturale întreprinse chiar de copii și adolescenţi). Proiectul îi are în vedere pe tinerii pasionaţi de teatru, adolescenţii cu vârsta între 14 și 18 ani, încurajându-i să își dezvolte imaginaţia prin însușirea tehnicilor de scriere dramatică.

Piesele într-un act scrise de tineri pasionați de teatru pot fi înscrise în concurs până la data de 15 mai 2021. Textele sunt apoi jurizate de o comisie formată din profesioniști. În urma selecției, șase dintre acestea ajung în etapa finală a proiectului. Tinerii participă la un atelier de scriere dramatică, iar textele lor sunt transformate în spectacole-lectură. Piesa câștigătoare este pusă în scenă, iar spectacolul intră în repertoriul Teatrului EXCELSIOR, în stagiunea 2021-2022.

Până acum 36 de adolescenți au participat la workshop-urile de scriere dramatică desfășurate la Teatrul Excelsior, 5 dintre piesele finaliste ale edițiilor precedente aflându-se în prezent în repertoriul teatrului.

Așadar, dacă ești pasionat de teatru, NEW DRAMA 2021 este modul de a te exprima. Ai șansa de a-ți vedea prima încercare dramaturgică transformată într-un spectacol profesionist.

Aici găsiți mai multe informații despre NEW DRAMA 2021 și despre etapele de desfășurare a proiectului.

 
 
//]]>