Teatrul EXCELSIOR, nominalizat la trei categorii ale Galei Premiilor UNITER

Luni, 21 septembrie 2020, de la ora 22.30, iubitorii de teatru sunt așteptați să ne urmărească în direct pe TVR1, Radio România Cultural și online pe www.tvr.ro și www.uniter.ro, la Gala Premiilor UNITER. Evenimentul se va desfășura la Craiova, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”.

În luna februarie a acestui an, eram încântați să anunțăm că spectacolul de musical FAMILIA ADDAMS s-a aflat pe lista preferințelor Juriului UNITER, fiind nominalizat la trei categorii de premii: Cea mai bună actriță în rol principal, Cel mai bun actor în rol principal și Cel mai bun spectacol.

Doar câteva zile ne mai despart de momentele emoționante când plicurile vor fi deschise și vom afla câștigătorii! Până atunci, vă invităm să îi susțineți pe cei aflaţi în competiţie pentru trofeul UNITER. Campania de promovare video a artiștilor nominalizați este în desfășurare. Mesaje de susţinere din partea colegilor de breaslă vor rula pe site-ul și pe contul oficial de Facebook ale UNITER, până pe 19 septembrie a.c.

Detalii despre cele trei categorii de premii la care a fost nominalizat spectacolul de musical FAMILIA ADDAMS aflați accesând articolul: https://www.teatrul-excelsior.ro/teatrul-excelsior-este-nominalizat-la-gala-premiilor-uniter-2020-la-trei-categorii/.

Detalii, pe site-ul UNITER, https://www.uniter.ro/.

Aflată la cea de-a 28-a ediție, Gala Premiilor UNITER este singurul program de analiză și valorizare a creației teatrale românești și a artiștilor săi.

16 septembrie 2020

 
 
//]]>